Cariere

  •  

Experienţa acumulată în cei 86 de ani de activitate conferă Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj dreptul de a privi cu încredere spre viitor, pregătind pentru anii ce urmează proiecte îndrăzneţe de infrastructură şi urmărind extinderea reţelei sale de rute prin deschiderea de noi destinaţii – premise ce vor asigura şi pe mai departe aeroportului clujean rolul de factor de impact în dezvoltarea economică a regiunii.


Investiţiile recente şi viitoare în modernizarea şi dezvoltarea Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj ne recomandă ca o companie dinamică, mereu preocupată de oferirea celor mai bune condiţii şi servicii atât pentru pasagerii noştri cât şi pentru operatorii aerieni cu care colaborăm.


Prin urmare, suntem întotdeauna în căutarea unor persoane cu un comportament și o atitudine profesională, o pregătire educaţională adecvată fiecărui post în parte, dar dornice să facă parte dintr-o echipă de succes, mereu pregătită să ofere tuturor celor cu care intră în contact o experienţă demnă de un aeroport de talie europeană şi internaţională.

AEROPORTUL
INTERNAŢIONAL AVRAM IANCU CLUJ
R.A.
 organizează în data de 30.03.2021, ora 10.00, selecţie pentru ocuparea postului vacant pe perioadă nedeterminată:

 

Referent
de specialitate – Serviciul Financiar: 1 post
 

 

Condiţii necesare:

  • Studii superioare economice absolvite cu diplomă de licență;
  • Experiență în domeniul economic de minimum 4 ani;
  • Cunoştinţe de limba engleză – nivel avansat;
  • Cunoştinţe Microsoft Office (Word, Excel);
  • Cunoștințe aprofundate în domeniul activității economico-financiare, legislației financiar contabile și fiscale;
  • Capacitate de analiză şi sinteză, disponibilitate la sarcinile de serviciu şi dorinţă de perfecţionare;
  • Experiență și abilitate  în management financiar – contabil;
  • Rigurozitate,atenţie la detalii şi mod de lucru organizat;
  • Rezistență la stres;
  • Fără cazier;
  • Abilităţi de comunicare, inițiativă, cooperare şi lucru în echipă;
  • Seriozitate şi profesionalism.

 

Avantaj:

        
Deținere certificare membru Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, master, doctorat, MBA;

        
Experiență privind utilizarea programului de gestiune și contabilitate WinMentor;

        
Experiență pe un post similar într-o regie autonomă/societate comercială;

  • Experienta în elaborarea si implementarea proiectelor finantate din fonduri nerambursabile;
  • Experiență în domeniul aeroportuar;
  •  

Acte necesare pentru
dosarul de înscriere
:  

        
Cerere pentru înscrierea la selecție;

  • Curriculum Vitae;
  • Copie C.I.;
  • Două recomandări;
  • Copie a actelor doveditoare a studiilor și a pregătirii profesionale;
  • Alte calificări;
  • Copie a carnetului de muncă;
  • Extras REVISAL de la ITM sau adeverinţă de la fostul loc de muncă sau actualul
    loc de muncă cu perioada de vechime în muncă începând cu data de
    01.01.2011
    ;
  • Declarație pe propria răspundere în care trebuie să fie menționat faptul că
    aplicantul nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu
    funcția pentru care candidează;
  • Declarație privind motivele necontinuității în muncă sau studii pentru perioadele ce
    depășesc 28 de zile consecutiv în ultimii 5 ani;
  • Adeverință de la medicul de familie.

 

Probele de selecţie:

Selecţia pentru ocuparea postului constă în următoarele etape:

–  Selecţia dosarelor de înscriere;

–  Proba scrisă – 2 ore;

–  Interviul.

Fiecare probă este eliminatorie.

 

Data limită de înscriere: 

Dosarele de înscriere la selecţie se pot depune la Secretariatul Aeroportului, până în data de 29.03.2021, ora 12:00.

        

Informaţii suplimentare şi
bibliografia se pot obţine de la sediul Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj R.A., str. Traian Vuia, nr. 149, telefon 0264 / 307 500, int. 240 (Biroul Resurse Umane, Arhivare).   

Separator
Momentan nu sunt programe de internship deschise la Aeroportul Internațional "Avram Iancu" Cluj.
Posturi vacante